În cadrul proiectelor educaţionale, Liceul Teoretic „Petre Pandrea” este o instituţie în care cadrele didactice au cu ce să se mândrească atât în ţară, cât şi în străinătate..
Şcoala noastră a participat de-a lungul timpului la proiecte Comenius, Grundtvig, Leonardo da Vinci, Erasmus+, dar şi la burse de formare pentru personalului didactic.
Pentru a desfăşura activităţi în cadrul programelor internaţionale este necesară închegarea unei echipe de promovare a acestora din care să facă parte cadre didactice care cunosc cel puţin o limbă străină, utilizează frecvent calculatorul, le place să lucreze în echipă, au iniţiativă şi pot introduce temele proiectelor în programul normal al şcolii.

Liceul Teoretic „Petre Pandrea” desfășoară proiecte internaționale începând cu anul 2000, având echipe formate din următoarele cadre didactice: Nicolae Loghinaş (coordonator proiecte), Marian Anghel (coordonator de proiecte), Graţiela Loghinaş (coordonator de proiecte), prof. Vlad Dinu, cărora s-au adăugat în timp şi alţi colegi: Marcel Tănasie, Luminiţa Cara, Mihaela Mare, Mariana Gheorghe, Daniela Titoveanu, Mariana Tănasie, Claudia Pîrvu.
Colegii de-ai noștri au beneficiat și de burse de formare continuă în instituții europene: Mihaela Mare (franceză), Claudia Pîrvu (engleză), Graţiela Loghinaş (limba română), Nicolae Loghinaş (engleză), Marian Anghel (fizică), Vlad Dinu (geografie), Daniela Titoveanu (matematică), Paul Dan Dumitru (engleză), Marilena Truță (franceză).
Iată, ataşat, proiectele internaţionale la care Liceul Teoretic „Petre Pandrea” din Balş a participat în calitate de coordonator sau de partener:

Daca v-a placut acest articol trimiteti-l mai departe:
Share on Facebook
Facebook
0Email this to someone
email
Tweet about this on Twitter
Twitter
Print this page
Print
Share on LinkedIn
Linkedin
Share on Tumblr
Tumblr
0Pin on Pinterest
Pinterest
0
Scroll Up